ambiant

ambiánt, ~ă a [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr ambiant] 1 Înconjurător. 2 (Îs) Atmosferă ~ ă Atmosfera în care trăim.

AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.

AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.

AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în. jur, în apropiere; înconjurător. Mediu ambiant. Atmosferă ambiantă. – Pronunțat: -bi-ant.

AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere; înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Fr. ambiant.

ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte

ambiánt adj. m. (sil. -bi-ant), pl. ambiánți; f. sg. ambiántă, pl. ambiánte

AMBIÁNT adj. înconjurător, (livr.) ambiental. (Mediul ~.)

AMBIÁNT, -Ă adj. Înconjurător, din apropiere, vecin, din jur. [Pron. -bi-ant. / < fr. ambiant, cf. lat. ambire – a înconjura].

AMBIÁNT, -Ă adj. (despre mediu, atmosferă) înconjurător. (< fr. ambiant, lat. ambiens)

AMBIÁNT ~tă (~ți, ~te) Care se află în jur; din apropiere; înconjurător. [Sil. -bi-ant] /<fr. ambiant

ambiant a. care înconjoară: mediu ambiant.

AMBIANT adj. înconjurător. (Mediul ~.)