altitudine

altitúdine sf [At: POPOVICI-KIRILEANU, B. 35 / Pl: ~ni / E: altitude, lat altitudo, -inem] (Ggf) Înălțime a unui loc deasupra nivelului mării Si: înălțime.

ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude.

ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude.

ALTITUDÍNE, altitudini, s. f. Înălțimea unui punct de pe suprafața pămîntului considerată în raport cu nivelul mării. Sîntem în cel mai de nord punct al hotarului petrolifer, care are și cea mai înaltă altitudine. BOGZA, A. Î. 28. Aici 342 de kilometri de la București. 36 de kilometri de la Gheorghieni. Altitudine una mie două sute opt zeci și cinci de metri deasupra mării. SEBASTIAN, T. 16.

ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțimea unui punct de pe suprafața pământului considerată în raport cu nivelul mării. – Fr. altitude (lat. lit. altitudo, -inis).

altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini

altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini

ALTITÚDINE s. cotă, înălțime. (La ce ~ ne aflăm?)

ALTITÚDINE s.f. Înălțimea pe care o are un punct de pe Pământ în raport cu nivelul mării. ♦ Altitudinea unui astru = arcul de cerc vertical măsurat de la orizontul astronomic până la poziția astrului pe bolta cerească. [Cf. fr. altitude, lat. altitudo].

ALTITÚDINE s. f. 1. înălțime deasupra nivelului mării. 2. mare elevație verticală. (< fr. altitude, lat. altitudo)

ALTITÚDINE ~i f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului în raport cu nivelul mării. ~ absolută. /<lat. altitudo, ~inis, fr. altitude

altitudine f. înălțarea unui loc d’asupra nivelului mării.

*altitúdine f. (lat. altitúdo, -údinis). Înălțime, maĭ ales considerată de la nivelu măriĭ.

ALTITUDINE s. cotă, înălțime. (La ce ~ ne aflăm?)

ALTITUDINE înălțime; parametru esențial în aviație. Altitudine de restabilire, înălțime la care motorul cu piston își menține puterea de la sol prin supraalimentarea sa cu ajutorul unui compresor. Altitudine de zbor, element principal al navigației aeriene strâns legat de securitatea zborului, reprezentând distanța pe verticală de la p aeronavă la un punct de pe suprafața terestră, putând fi: absolută (în raport cu nivelul mării) și relativă (față de un punct de referință).