alegorie

alegoríe sf [At: MINEIUL (1776), 5 pr. / V: (înv) alig- / Pl: ~ii / E: fr allégorie, lat allegoria] 1 Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2 Operă literară sau plastică folosind alegoria (1) (fabulă, parabolă etc.). 3 (Muz) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.) – Din fr. allégorie, lat. allegoria.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. Procedeu artistic constînd în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. Cimpoieșul își dezvălește... toate florile ritoricei, împodobindu-și vorba... cu alegorii și cu metafore. DACIA LIT. I 36.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. – Fr. allégorie (lat. lit. allegoria).

alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile

alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile

ALEGORÍE s.f. 1. Procedeu artistic care constă în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete, constituind o imagine unitară. ♦ Pictură, sculptură etc. care reprezintă o idee abstractă. 2. (Muz.) Compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. [Pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. allégorie, it., lat., gr. allegoria].

ALEGORÍE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu. 3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

ALEGORÍE ~i f. 1) Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Operă artistică în care se folosește acest procedeu. 3) Figură de stil constituită dintr-un șir de metafore, comparații și personificări. 4) Compoziție muzicală care face impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allégorie, lat. allegoria

alegorie f. 1. figură de stil: metaforă continuă; 2. ficțiune poetică în care se personifică ființe morale sau abstracte: Mitologia e un izvor de alegorii.

*alegoríe f. (vgr. allegoría, d. állos, altu, și agoreuo, vorbesc. V. parigorie. Ret. Ficțiune care prezentă spirituluĭ un obĭect care să-țĭ aducă aminte de ceva: ascunzînd Adevăru în fundu uneĭ fîntînĭ, poețiĭ aŭ făcut o alegorie (V. retorică). Pictură saŭ sculptură care prezentă o ideĭe abstractă: tablou Calomniiĭ de Apele era o măreață alegorie, un schelet armat c’o coasă e alegoria morțiĭ.

alegorie (lat. allegoria „vorbire figurată”), figură de stil care constă în folosirea unei metafore – sau a unui simbol – în expunerea narativă sau plastică a unei idei abstracte (A): „A statelor greoaie care trebuie împinse Și trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (Eminescu) În poezie, a. este o metaforă narativă sau, cum i se mai spune, o metaforă „continuă” sau „prelungită”. Mai rar poate fi și un simbol narativ. Sin. inversio.