Zaman

amán-zamán i vz aman

zamán sn [At: NECULCE, L. 162 / Pl: ? / E: tc zaman] (Înv) Prilej (1).

ZĂMÁN s. v. ocazie, prilej.

ZAMÁN, zamánuri, s. n. Șansă. (din tc. zaman, cf. alb., bg. zaman)

zamán (-nuri), s. n. – Oportunitate. – Mr. zămane. Tc. zaman (Șeineanu, II, 130), cf. alb., bg. zaman.

zamán n., pl. urĭ și e (turc. zaman). Nec. Ocaziune. V. aman.

zăman s. v. OCAZIE. PRILEJ.

ZAMAN < tc. „ocazie” (Tiktin) 1. Zaman, (Î Div). 2. Zamona, P., boier, 1420 (Ț-Rom 128; 13 – 15 B 170); Zămona, P. (Giur 245) același. 3. Zamonea sau Zamonul, Danciul, olt., 1463 (Pol 22 – 23). 4. Zamina la olt. (17 B II 364).