ZURĂÍ vb. IV v. zurui.

ZURUÍ, zúrui,[1] vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zuruiesc. – Var.: zurăí vb. IV] – Zur + suf. -ui.

ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui și rezultatul ei; zornăit. – V. zurui.

ZURĂÍ vb. IV v. zurui.

ZURUÍ, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zúrui. – Var.: zurăí vb. IV] – Zur + suf. -ui.

ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui și rezultatul ei; zornăit. – V. zurui.

ZURĂÍ vb. IV v. zurui.

ZURUÍ, zuruiesc și zărui, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de sticlă sau de metal, mai ales despre monede și despre lanțuri) A zornăi. încă o dată nechezară caii, zuruiră armele, răcniră voinicii și se zgudui pămîntul sub ropotele cailor. SADOVEANU, O. I 186. Jiletcă de dril năutiu... peste care zuruia un lanț de aur. DELAVRANCEA, la TDRG. Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier și zalele-i zuruie crunte. COȘBUC, P. I 206. ◊ Tranz. Se oprise din mers, cu miinile înfundate in buzunările pantalonilor, zuruind în adîncul lor un mănunchi de chei sau un pumn de monede. C. PETRESCU, A. 289. Banii pe masă Tot să-i zuruiești, Tot să-i zîngănești. La TDRG. Un avocat renumit... zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui. DELAVRANCEA, S. 123. – Variantă: zurăi (CREANGĂ, A. 41) vb. IV.

ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui; zornăire, zornăit. Zinghetul pricinuit prin înfocata atingere a manetelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă. ALECSANSRI, O. P. 42.

ZURĂÍ vb. IV. v. zurui.

ZURUÍ, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Var.: zurăi vb. IV] – Din zur.

ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui; zornăire, zornăit.

zuruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zúrui[1], imperf. 3 sg. zuruiá conj. prez. 3 să zúruie

zuruíre s. f., g.-d. art. zuruírii; pl. zuruíri

zurăí vb., ind. prez. 1 sg. zurăiésc / zúrăi, 3 sg. zurăiéște / zúrăie

zuruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zuruiésc / zúruie, imperf. 3 sg. zuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zuruiáscă / zúruie

zuruíre s. f., g.-d. art. zuruírii; pl. zuruíri

ZURUÍ vb. v. zornăi.

A ZURUÍ ~iésc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. [Și zúrui] /zur + suf. ~ui

zurăì v. a face un sgomot de plesnire: bășica porcului s’o umflu și s’o zurăesc după ce s’o usca CR. [Onomatopee].

zúruĭ, a -í v. intr. (d. zur și înrudit cu zornăĭ și cu ung. zörögni, a zurui). Fac zur-zur, zornăĭ: baniĭ zuruĭaŭ în buzunar, soldaților le zuruĭaŭ pinteniĭ.

ZURUI vb. a zăngăni, a zornăi, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

zuruí, zuruiesc, (dzurui), vb. tranz. – (reg.) A zornăi: „Dzurăiască-ți cioantele / Cum dzurăiesc carăle. / Carăle cu cai domnești / Pă drumuri împărătești” (Țiplea, 1906: 471). – Din zur + suf. -ui (Scriban, DLRM, DEX, MDA).