zuruire definitie

2 intrări

23 definiții pentru zuruire

ZURĂÍ vb. IV v. zurui.
ZURUÍ, zúrui,[1] vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zuruiesc. – Var.: zurăí vb. IV] – Zur + suf. -ui.
ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui și rezultatul ei; zornăit. – V. zurui.
ZURĂÍ vb. IV v. zurui.
ZURUÍ, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zúrui. – Var.: zurăí vb. IV] – Zur + suf. -ui.
ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui și rezultatul ei; zornăit. – V. zurui.
ZURĂÍ vb. IV v. zurui.
ZURUÍ, zuruiesc și zărui, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de sticlă sau de metal, mai ales despre monede și despre lanțuri) A zornăi. încă o dată nechezară caii, zuruiră armele, răcniră voinicii și se zgudui pămîntul sub ropotele cailor. SADOVEANU, O. I 186. Jiletcă de dril năutiu... peste care zuruia un lanț de aur. DELAVRANCEA, la TDRG. Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier și zalele-i zuruie crunte. COȘBUC, P. I 206. ◊ Tranz. Se oprise din mers, cu miinile înfundate in buzunările pantalonilor, zuruind în adîncul lor un mănunchi de chei sau un pumn de monede. C. PETRESCU, A. 289. Banii pe masă Tot să-i zuruiești, Tot să-i zîngănești. La TDRG. Un avocat renumit... zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui. DELAVRANCEA, S. 123. – Variantă: zurăi (CREANGĂ, A. 41) vb. IV.
ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui; zornăire, zornăit. Zinghetul pricinuit prin înfocata atingere a manetelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă. ALECSANSRI, O. P. 42.
ZURĂÍ vb. IV. v. zurui.
ZURUÍ, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Var.: zurăi vb. IV] – Din zur.
ZURUÍRE, zuruiri, s. f. Acțiunea de a zurui; zornăire, zornăit.
zuruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zúrui[1], imperf. 3 sg. zuruiá conj. prez. 3 să zúruie
zuruíre s. f., g.-d. art. zuruírii; pl. zuruíri
zurăí vb., ind. prez. 1 sg. zurăiésc / zúrăi, 3 sg. zurăiéște / zúrăie
zuruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zuruiésc / zúruie, imperf. 3 sg. zuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zuruiáscă / zúruie
zuruíre s. f., g.-d. art. zuruírii; pl. zuruíri
ZURUÍ vb. v. zornăi.
A ZURUÍ ~iésc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. [Și zúrui] /zur + suf. ~ui
zurăì v. a face un sgomot de plesnire: bășica porcului s’o umflu și s’o zurăesc după ce s’o usca CR. [Onomatopee].
zúruĭ, a v. intr. (d. zur și înrudit cu zornăĭ și cu ung. zörögni, a zurui). Fac zur-zur, zornăĭ: baniĭ zuruĭaŭ în buzunar, soldaților le zuruĭaŭ pinteniĭ.
ZURUI vb. a zăngăni, a zornăi, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)
zuruí, zuruiesc, (dzurui), vb. tranz. – (reg.) A zornăi: „Dzurăiască-ți cioantele / Cum dzurăiesc carăle. / Carăle cu cai domnești / Pă drumuri împărătești” (Țiplea, 1906: 471). – Din zur + suf. -ui (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zuruire dex

Intrare: zurui
zurui 2 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv tranzitiv
zurui 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv tranzitiv
zurăi 2 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv tranzitiv
zurăi 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv tranzitiv
Intrare: zuruire
zuruire substantiv feminin