VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I Tranz. 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I. Tranz. (Popular) 1. A ruina sănătatea cuiva, a dăuna sănătății (producînd boli, răniri); fig. a face rău, a cauza neajunsuri. În această împrejurare ne poate mai mult vătăma decît a ne ajuta. GHICA, A. 425. Ferească dumnezeu de surzi, că-ți vatămI pieptul. ALECSANDRI, T. 659. Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor. I. IONESCU, la TDRG. Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul. BOLLIAC, O. 260. ◊ Refl. reciproc. Aci se făcu o mare ucidere, căci, fiind punctul principal al bătăii, și o parte și alta se purtau cu bărbăție și se vătâmară greu. BĂLCESCU, O. II 245. ♦ Refl. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A aduce pagube, stricăciuni; a strica. Paserile stricătoare să nu vatăme sămănăturile. ȘEZ. III 120.

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Popular) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. 1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală; fig. cauzare a unui neajuns, a unui râu. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168. 2. Pagubă, stricăciune.

vătămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 vátămă; conj. prez. 3 să vátăme

vătămáre s. f., g.-d. art. vătămắrii; pl. vătămắri

vătămá vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 sg. și pl. vátămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vátăme

vătămáre s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

VĂTĂMÁ vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

VĂTĂMÁ vb. v. boșorogi, răni.

VĂTĂMÁRE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

VĂTĂMÁRE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.

vătămá (vátăm, -át), vb. – 1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ct › t se explică prin faza pt › t, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui i › ă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdia › mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).

A VĂTĂMÁ vátăm tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /<lat. victimare

A SE VĂTĂMÁ mă vátăm intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /<lat. victimare

vătămà v. 1. a răni; 2. fig. a face rău, a aduce pagubă. [Macedo-rom. vătămà, a ucide = lat. VICTIMARE, a înjunghia].

vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei: 1. leziune; 2. fig. prejudiciu.

2) vátăm, a vătămá v. tr. (lat. vĭctĭmo, -áre, a jertfi, d. vĭctĭma, victimă, trecînd pin formele *vétem, *veátem, vătăm, ca vitta, *veată, bată ș. a. – Vatăm, vatămĭ, vatămă; să vatăme și vateme). Rănesc saŭ îmbolnăvesc: alergătura a vătămat calu, frigu a vătămat pomiĭ. Deteriorez, avariez, stric: cĭocnirea a vătămat corabia. Fam. Aduc pagubă: nu vătăma vecinu! V. lezez și ruinez.

vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.

vătăma vb. v. BOȘOROGI. RĂNI.

VĂTĂMA vb. 1. a dăuna, a prejudicia, a strica. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE.

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

vătămá, vatăm, vb. tranz., refl. – 1. A (se) răni, a (se) juli. 2. A se îmbolnăvi de hernie. 3. A distruge. – Lat. victimare „a sacrifice” < lat. victima „animal de sacrificiu” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, Philippide).