11 definiții pentru vătămare
VĂTĂMÁRE, vătămări,
s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. –
V. vătăma. VĂTĂMÁRE, vătămări,
s. f. (
Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. –
V. vătăma. VĂTĂMÁRE, vătămări,
s. f. (Popular) Acțiunea de
a (se) vătăma și rezultatul ei.
1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală;
fig. cauzare a unui neajuns, a unui râu. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168.
2. Pagubă, stricăciune.
vătămáre s. f.,
g.-d. art. vătămắrii;
pl. vătămắri
vătămáre s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări VĂTĂMÁRE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.) VĂTĂMÁRE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune. vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei:
1. leziune;
2. fig. prejudiciu.
vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.
vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE. VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.) Vătămare dex online | sinonim
Vătămare definitie
Intrare: vătămare
vătămare substantiv feminin