Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru vătămare

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.
VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.
VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Popular) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. 1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală; fig. cauzare a unui neajuns, a unui râu. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168. 2. Pagubă, stricăciune.
vătămáre s. f., g.-d. art. vătămắrii; pl. vătămắri
vătămáre s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări
VĂTĂMÁRE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)
VĂTĂMÁRE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.
vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei: 1. leziune; 2. fig. prejudiciu.
vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.
vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE.
VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

Vătămare dex online | sinonim

Vătămare definitie

Intrare: vătămare
vătămare substantiv feminin