PÁȘTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nu și-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe. ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ◊ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

PĂSCÚT s. n. Faptul de a paște1; pășunat, pășune. – V. paște1.

PÁȘTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nu și-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe. ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ◊ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

PĂSCÚT s. n. Faptul de a paște1; pășunat, pășune. – V. paște1.

PÁȘTE2, pasc, vb. III. 1. Intranz. (Despre vite, rar despre unele păsări etc.) A-și culege hrana rupînd, smulgînd iarba. Pe sub marginea pădurii Boii pasc pe lîngă car. COȘBUC, P. I 262. Pe cînd caii pasc alături Ea-l privea cu suflet dus. EMINESCU, O. I 67. Printre ițe și fuștei Paște-o scroafă cu purcei; Printre ițe, printre spată Paște-o iapă-mpiedicatâ (Pînza îngustă). JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ (Poetic) Ca niște turme al căror păstor nu se mai vede, așa pasc satele pe așternutul verde al țării. ARGHEZI, R. T. 9. ◊ Tranz. Cîteva vite pasc într-o bahnă iarbă verde ca buraticul. SADOVEANU, O. VI 232. Murgul apă n-a băut, Iarbă verde n-a păscut. ALECSANDRI, P. P. 248. Paște, murgule, iarbă verde v. iar bă (1). ◊ Fig. Numai cine-a păscut dorul Știe cin’ mi-a albit părul. TEODORESCU, P. P. 327. 2. Tranz. A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune. Din cînd în cînd ne întîlneam cu băiețandri care-și pășteau în șanțuri boulenii albi cu coarnele lucii. SADOVEANU, O. VII 320. Nu ești bun decît să paști bobocii și să încîlcești fuioare. ALECSANDRI, T. 907. Cîmpul alb, oile negre, Cin’ le paște le cunoaște (Cartea). ◊ (Metaforic) Văzu cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Expr. A paște bobocii v. boboc. (Familiar) Ce paști aici? = ce treabă ai aici? ce faci aici? A paște muștele (sau vîntul) = a pierde vremea fără rost. Dar tu, – striga el cu energie militară, – ce paști muștele? Vrei să ne ajungă iarna aici!? SLAVICI, N. II 234. ♦ Compus: paște-vînt = pierde-vară. De s-ar purta cît de bine și d-ar umbla ca un sfînt, Tot îl defaimă orcine și îi zice: paște-vînt. PANN, P. V. N 114. 3. Tranz. (Cu privire la persoane) A urmări, a pîndi pe cineva, a se ține de cineva pentru a-i provoca un neajuns, un rău. Și el mă dușmănește acuma și mă paște, dar mie nici nu-mi pasă. C. PETRESCU, Î. II 29. Mîncă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. De cînd îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică și să-i trîntesc la dubă. ALECSANDRI, T. 156. ◊ (Subiectul este un abstract: primejdie, păcat, moarte, noroc, gînd, dor etc.) Chiar de va fi să pier în drum – Doar moartea m-a păscut mereu – Garoafă roșie, de-a pururi Vei înflori pe pieptul meu! BENIUC, V. 104. Biata nevastă-sa nici nu bănuiește ce primejdie îi paște, și nici ceilalți ai casei. REBREANU, R. I 96. Tot chinuindu-ne așa, era să ne pască alt păcat: cît pe ce să ne toropească bradul aprins. CREANGĂ, A. 31.

PĂSCÚT s. n. Acțiunea de a paște; pășunat. Oile se aflau în lunci la păscut cu feciorii și cînii. SADOVEANU, A. E. 131. Deodată, Pisicuța se opri din păscut și... se uită țintă și sperietă, oarecum, la deal. HOGAȘ, M. N. 110.

páște1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pasc, 1 pl. páștem; perf. s. 3 sg. păscú; conj. prez. 3 să páscă; ger. păscấnd; part. păscút

păscút s. n.

páște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pasc, 1 pl. páștem

păscút s. n.

PÁȘTE vb. 1. a pășuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a pășuna, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

PÁȘTE vb. v. amenința, pândi.

PĂSCÚT s. pășunare, pășunat, (înv. și reg.) paștere, pășune, (reg.) păscare, pășuneală, suhat, suhăție. (~ul vitelor.)

páște (pásc, păscút), vb. – 1. A pășuna. – 2. A păzi vitele la păscut. – 3. (Rar) A hrăni, a alimenta. – 4. A păstori o turmă de credincioși. – 5. A amenința, a pîndi, a urmări. – Mr. pascu, păscut, paștire, megl. pascu, păscut. Lat. pascĕre (Pușcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. După Șeineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influențe ebraice, ipoteză inutilă, dat fiind că, din punct de vedere al păstorului, a paște animalele nu înseamnă altceva decît „a aștepta supraveghind”. Der. păscare, s. f. (păscut; pășune; loc în care se așteaptă și se prinde mingea, în anumite jocuri), după păscut, ca nascare din născut (Tiktin); păscut, s. n. (pășunat); păscătoare, s. f. (Bucov., pășune); păscui, vb. (a presimți, a bănui), din vb. paște 5. – Cf. păstor, pășune.

A PÁȘTE pasc 1. tranz. 1) (iarbă sau alte plante) A mânca rupând cu gura direct de unde crește. 2) (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a pășuna; a păstori. ◊ ~ pe cineva a urmări pe cineva, pentru a-i face un rău. 3) (despre nenorociri, primejdii) A amenința ca o fatalitate. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a-l urmări norocul (pe cineva). 2. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a pășuna. /<lat. pascere

paște v. 1. a mânca iarbă, vorbind de animale: calul să pască unde va voi; 2. a duce la pășune: oaia ce mi-a dat-o s’o pasc; a paște vânt, a pierde vremea în zadar: mulți nerozi pasc vântul PANN; 3. fig. a pândi: de când îi pașc eu, că doar i-oiu prinde AL.; a paște păcatul pe cineva, a-l pândi; 4. a aștepta: nu știi ce păcat te paște CR.; 5. a amenința: moartea te paște AL. [Lat. PASCERE. Sensurile figurate sunt imagini pastorale: s’a zis întâi, boul paște pe luncă, apoi, un gând mă paște].

păscut n. 1. pășune: vitele când se întorc dela păscut ISP.; 2. acțiunea de a paște: nici de păscut gâștele nu ești bun CR. [V. paște].

pasc, păscút, a páște v. tr. (lat. páscere, pastum, a paște: it. páscere, pv. paiser, f. paître, sp. pacer, pg. pascer. – Pasc, paștĭ, paște, paștem, paștețĭ, pasc; pășteam; păscuĭ; păscusem; să pasc, să paștĭ, să pască. V. păstor, pășune). Mănînc ĭarba care crește, vorbind de vite și gîște: calu paște ĭarbă pe cîmp, a păscut toată ĭarba. Păzesc la pășune: a paște boiĭ, bobociĭ. Fig. Pîndesc, aștept ca să prind orĭ să lovesc: de mult îl pasc eŭ pe hoțu ăsta, de mult îl păștea păcatu orĭ moartea. Perd timpu: nu știŭ ce paște el acolo. A paște bobociĭ saŭ vîntu, a pĭerde timpu.

păscút n., pl. urĭ. Acțiunea de a paște: vitele se duc la păscut, se întoarnă de la păscut.

PAȘTE vb. 1. a pășuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a pășuna, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

paște vb. v. AMENINȚA. PÎNDI.

PĂSCUT s. pășunare, pășunat, (înv. și reg.) paștere, pășune, (reg.) păscare, pășuneală, suhat, suhăție. (~ vitelor.)

a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost.

paște, pasc 1. a mânca. 2. a fura. 3. a practica sexul oral.