NEOCÓR s.m. 1. Păzitor al unui templu în vechea Grecie. 2. Preot însărcinat cu administrarea unui sanctuar (la catolici). [< fr. néocore, cf. gr. neokoros].

NEOCÓR s. m. 1. păzitor al unui templu în Grecia antică. 2. cetate care avea sub oblăduirea sa un templu al unei divinități însemnate sau al cultului imperial. 3. preot administrator al unui sanctuar (la catolici). (< fr. néocore, gr. neokoros)