ȚĂNDĂRÍCĂ, (1) țăndărele, s. f., (2) țăndărică, s. m. și f. 1. S. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcică. 2. S. m. și f. Fig. Om mic de statură; copil. [Var.: (reg.) țăndurícă s. f.] – Țandără + suf. -ică.

ȚĂNDĂRÍCĂ, țăndărele, s. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcică. ♦ Fig. (și s. m.) Om mic de statură; copil. [Var.: (reg.) țăndurícă s. f.] – Țandără + suf. -ică.

ȚĂNDĂRÍCĂ, țăndărele, s. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcea. ♦ Fig. Om mic de stat; copil. – Variantă: țăndurícă (GOROVEI, C. 313) s. f.

*țăndărícă2 (om mic de statură) s. m. și f., g.-d. lui țăndărícă; pl. țăndărícă

ȚĂNDĂRÍCĂ ~éle f. fig. (diminutiv de la țandără) Om mic de stătură. /țandără + suf. ~ică