țuruí vb., ind. prez. 1 sg. țúrui/țuruiésc; imperf. 3 sg. țuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țúruie/țuruiáscă

țuruí, țuruiésc, vb. IV (reg.) a se scurge (apa, nisipul).

țúruĭ, a -í v. intr. (d. țur, și rudă cu sîrb. cúriti, a se scurge, ca și cu cĭur 2, țîrîĭ, zuruĭ. V. Bern. 1, 131). Mă scurg mult (vorbind de apă, de grăunțe, de nisip).