Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru țuguiat

ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. – V. țuguia.
ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. [Pr.: -gu-iat] – V. țuguia.
ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. Cuibărite între stînci, casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. (Cu pronunțare regională) «Cetățuia», un schituleț înfipt în vîrful unui deal înalt și țuguiet. VLAHUȚĂ, R. P. 86. Urechile-i țuguiete, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Fig. Înălțat, cocoțat. Pare că privesc încă acei ochelari țuguieți pe nasul lui uriaș. NEGRUZZI, S. I 8. – Variantă: țuguít, -ă (EMINESCU, N. 51) adj.
ȚUGUÍT, -Ă adj. v. țuguiat.
ȚUGUÍT, -Ă adj. v. țuguiat.
țuguiát adj. m., pl. țuguiáți; f. sg. țuguiátă, pl. țuguáte
ȚUGUIÁT adj. 1. moțat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.) 2. (pop.) sulatic, (prin Transilv.) pupuiat. (Căpițe ~.) 3. v. ascuțit.
țuguiat a. terminat cu un vârf.
țuguĭát, -ă adj. În formă de țuguĭ, ascuțit: om cu capu țuguĭat, un munte țuguĭat. V. stîrminos.
ȚUGUIAT adj. 1. moțat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.) 2. (pop.) sulatic, (prin Transilv.) pupuiat. (Căpițe ~.) 3. ascuțit, (reg.) vîrfuit. (O culme ~.)

țuguiat dex online | sinonim

țuguiat definitie

Intrare: țuguiat
țuguit adjectiv
țuguiat adjectiv