ȚICLÍNC s. n. v. țiglină.

ȚICLÍNG s. n. v. țiglină.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc, țiclíng s. n.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.

!țiglínă (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglínei; pl. țiglíne

țiglínă (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).