ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Despre undițe) A se mișca atunci cînd peștele mușcă din momeală; a zvîcni. Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299.

țicuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 să țicuiáscă

țicuí vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țicuiáscă

ȚICUÍ vb. v. mișca, zvâcni.

A ȚICUÍ pers.3 ~iéște intranz. reg. (despre pluta undiței) A se mișca brusc, când peștele apucă nada. /Orig. nec.

țicui vb. v. MIȘCA. ZVÎCNI.