ȚICLÍNC s. n. v. țicling.

ȚICLÍNG, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc s. n., țiglínă s. f.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚIGLÍNĂ s. f. v. țicling.

ȚICLÍNC, țiclincuri, s. n. Lamă de oțel cu mîner, folosită la curățirea parchetelor prin răzuire; răzuitor.

!țiclíng (ți-cling) s. n., pl. țiclínguri

țiclíng s. n. (sil. -cling) /țiglină s. f. (sil. -gli-), pl. n. țiclínguri/f. țiglíne

țiglínă v. țicling

ȚICLÍNG ~uri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, prevăzută cu mâner, folosită la răzuitul parchetului; rașchetă. /<germ. Ziehklinge