ȘUȘANEÁ1, șușanele, s. f. (Fam.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.

ȘUȘANEÁ1, șușanele, s. f. (Înv.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.

ȘIȘANEÁ s. f. v. șușanea.

ȘIȘINEÁ s. f. v. șușanea.

ȘUȘANEÁ, șușanele, s. f. (Învechit) Pușcă lungă arnăuțească. Deasupra vetriței se încrucișau o șușanea și o sabie încovoiată, înflorite cu argint, după moda armurierilor de la Damasc. SADOVEANU, O. E. 35. Ia-ți șușaneaua și pistoalele și hai prin pădure să-l căutăm pe Miai. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Arnăuți cu șușanele Cu argint pe la oțele. ALECSANDRI, P. P. 180. – Variante: șișaneá (GHICA S. 264), șișineá (FILIMON, C. 271) s. f.

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușaneá (pușcă, spectacol) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle

șișaneá (-éle), s. f. – Muschetă. – Var. șușanea. Tc. (per.) șeșhane (Șeineanu, II, 338; Lokotsch 1864), cf. ngr. σισανές, bg. šišane. Sec. XVIII, înv.

ȘUȘANEÁ ~éle f. înv. Pușcă purtată de arnăuți. /<turc. șeșane, șeșhame

șișaneá, șișanéle, s.f. (înv. și reg.) pușcă lungă arnăuțească.

șișaneà f. pușcă lungă arnăuțească: trei-patru șișanele totdeauna încărcate până la gură GHICA. [Turc. ȘEȘANÈ, lit. șase țevi].

șușaneà f. V. șișanea: încărca o șușanea POP.

șișaneá f., pl. ele (turc. șeșané, d. pers. šeš-hane, carabină cu țeava în șase ghinturĭ; ngr. sisanés, alb. bg. šišané, sîrb. šešana. V. cherhana). Vechĭ. Pușcă lungă arnăuțească. – Și șișinea (Munt.) și șușanea (Mold.). Vechĭ și șișh- La Beld. 527 și 2759 sish-.

șușaneá, V. șișanea.