ȘONȚͲ, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚͲ, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

șonțí², șonțésc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!