ȘONȚ͹, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚ͹, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

ȘONȚÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

A ȘONȚÍ ~ésc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

A SE ȘONȚÍ se ~ésc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.