7 definiții pentru șoacăț
ȘOÁCĂȚ, șoacăți,
s. m. 1. (Regional) Șobolan.
2. Nume de ocară dat străinilor și în special nemților.
V. liftă (
1). Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177. – Variantă:
(2, rar)
șoácăță, șoacățe (HOGAȘ, DR. II 174, ALECSANDRI, T. 71),
s. f. șoácăț (
reg.,
fam.)
s. m.,
pl. șoácăți
șoácăț s. m., pl. șoácăți ȘOÁCĂȚ s. v. guzgan, șoarece, șobolan. șoácăț (-ți), s. m. –
1. Șoarece. –
2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de
V.). –
Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă
cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al
rom., dar care nu poate explica primul sens din
rom. Legătura cu
slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru
var.,
cf. Byck-Graur 26. –
Der. șocățesc,
adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție,
s. f. (limbă pocită).
Cf. șogan, șonț.
șoacăță f.
1. șobolan;
2. fam. neamț, ungurean, catolic în genere: s’au adunat vr’o trei șoacățe AL. [Origină necunoscută].
șoacăț s. v. GUZGAN. ȘOARECE. ȘOBOLAN. șoacăț dex online | sinonim
șoacăț definitie
Intrare: șoacăț (șobolan)
șoacăț substantiv masculin admite vocativul