ȘIRÉT¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘIRÉT¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘIRÉT¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fîșie, care, petrecută prin găuri sau butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strînge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. Țesătură în fîșie folosită pentru a întări o cusătură. 2. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase colorată sau în fir și răsucită în două sau în trei; șnur. ♦ (De obicei la pl.) Ceapraz, găitan, brandenburg. El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298.

șirét² s. n., pl. șiréturi

șirét s. n., pl. șiréturi

ȘIRÉT s. 1. (prin Ban.) sârmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ȘIRÉT s. v. alică, glonț.

șirét (șireturi), adj. – Cordon, laț. – Mr., megl. șirit. Tc. șerit (Roesler 609; Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1886), cf. ngr. σιρίτι.

ȘIRÉT¹ ~uri n. 1) Șnur cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâșie îngustă de țesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care servește ca ornament la unele piese vestimentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapițerii etc.); ceapraz; șnur; găitan; brandenburg. /<turc. șerit

șiret n. panglică lătăreață, șnur: o jiletcă roșie cu șireturi de fir NEGR. [Turc. ȘIRET, galon].

1) șirét n., pl. urĭ (turc. șerit, șerid, șiret, găitan; ngr. siriti, bg. sîrb. širit, šerit. Cp. cu sărad). Găitan lat cu care se mărginește saŭ se ornează o haĭnă ș. a.

ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sîrmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

șiret s. v. ALICĂ. GLONȚ.

a se trage de șireturi (cu cineva) expr. a fi în relații bune (cu cineva), a fi bun prieten (cu cineva); a se purta foarte familiar (cu cineva).