ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

ȘEÍH s. m. v. șeic1.

ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formații statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șeíh s. m.] – Din tc. șeyh.

ȘEÍH s. m. v. șeic1.

ȘEÍC, șeici, s. m. Căpetenie a unui trib arab; șef de comunitate religioasă la musulmani. Acum călugării și șeicii beduinilor voiră să dovedească că acei bani erau bine dați. BOLINTINEANU, O. 298. – Variantă: șeíh (EMINESCU, O. I 144) s. m.

ȘEÍH s. m. v. șeic.

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeíc/șeic s. m., pl. șeíci/șeici

șéic (-ci), s. m. – Șef musulman. Fr. cheik.

ȘEÍC2 ~ci m. 1) Conducător al unui trib sau al unui stat arab. 2) Șef al unei comunități religioase musulmane. /<turc. šeyh, fr. cheik

șeik m. căpetenie de trib la Arabi; șeik-ul Islam, capul religiunii muzulmane.

*șeic m. (fr. cheik, d. ar. šeih, bătrîn). Șef de trib saŭ predicator la Arabĭ. Șeih-ul-islam, capul religiuniĭ musulmane.