ȘAR, șaruri, s. n. (Învechit și popular) Vopsea, culoare. Cu vin și cu rachiu te-am îmbătat, Cu tămîie neagră te-am tămîiat, cu șar te-am însemnat, cu piper te-am ardeiat. MAT. FOLK. 646.

ȘAR, șaruri, s. n. (Înv. și reg.) Vopsea, culoare. – Magh. sár.

ȘAR s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, culoare, dungă, linie, realgar, rând, șir, șirag, trioxid de arsen, vargă, vopsea.

șar (șáruri), s. n. – 1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, șanț. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.

șar n. Mold. arsenic. [Ung. SÁR].

șar n. 1. jgheabul teascului; 2. crestătura în piatra morii. [Origină necunoscută].

1) șar n., pl. urĭ (ung. sár, d. vsl. šarŭ, coloare; bg. šar, rus. šary, coloare, pol. szary, cenușiŭ. V. șeruĭesc). Vechĭ. Coloare. Azĭ. Nord. Arsenic.

2) șar n., pl. urĭ. (Cp. cu șir). Mold. (Cov.). Șanț săpat într’o peatră de moară, într’un teasc (ca să se scurgă mustu) saŭ în alt-ceva. Btș. Linie trasă pe ceva: un șar tras cu crida pe postav. Lucrurĭ așezate în șir: un șar de cireșĭ în livadă.

șar s. v. ANHIDRIDĂ ARSENIOASĂ. ARSENIC. CULOARE. DUNGĂ. LINIE. REALGAR. RÎND. ȘIR. ȘIRAG. VARGĂ. VOPSEA.

șar, șaruri, s.n. – (reg.) 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș, 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria, 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALRRM, 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu, 2001: 178; Oncești). – Din magh. sár (Scriban, DER, DLRM); din vsl. sarǔ „culoare” (Tiktin, cf. DER).

șar, -uri, s.n. – 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu 2001: 178; Oncești). – Din sl. sarǔ „culoare” (Tiktin cf. DER).