ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

ÎNȘELÁRE1, înșelări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înșela1; inducere în eroare, înșelăciune. ◊ Expr. Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire. Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133. 2. Iluzie. Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

înșeláre s. f.. g.-d. art. înșelării; pl. înșelări

ÎNȘELÁRE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mâgliseală, mâglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva cu vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. v. escrocare.

ÎNȘELARE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. escrocare, pungășire, (fam.) potlogărire. (~ unei persoane.)