ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus).

NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus).

NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălțá (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.

NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

înălțá vb., ind. prez. 1 sg. înálț, 3 sg. și pl. înálță

ÎNĂLȚÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. crește. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.

ÎNĂLȚÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeți.

A (se) înălța ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuși, a (se) înmuia

A ÎNĂLȚÁ înálț 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcții) A făuri prin lucrări de construcție; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraș. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalță sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz.: ~ din umeri a face un gest de neștiință sau de nedumerire. /<lat. inaltiare

A SE ÎNĂLȚÁ mă înálț intranz. 1) A crește în înălțime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălțime evidențiindu-se. /<lat. inaltiare

înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].

înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.

înălța vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. ÎNNOBILA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (S-a ~ la cer.) 3. a se întinde, a se ridica. (Se ~ și tot nu ajunge la lampă.) 4. a ridica, a sălta. (~ din umeri.) 5. a arbora, a ridica. (A ~ steagul patriei la catarg.) 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pămînt.) 7. a crește, a se dezvolta, a se mări, (înv. și pop.) a odrăsli, (pop.) a se ridica, a sălta, a (se) zburătăci. (Ce mult s-a ~ (copilul!) 8. a clădi, a construi, a dura, a face, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. a avansa, a înainta, a promova, a ridica, (înv.) a provivasi. (A ~ în funcție, în grad.)

a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.