ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. La întretăierea drumurilor.

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

întretăiére s. f. tăiere

ÎNTRETĂIÉRE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. v. răspântie.

ÎNTRETĂIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. [Pron. -tă-ie-. / < întretăia].

ÎNTRETĂIERE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. (concr.) intersecție, încrucișare, răscruce, răspîntie, (pop.) cruce, furca-drumului. (La ~ unui drum.)

ÎNTRETĂIERE. Subst. Întretăiere, intersecție, încrucișare, încrucișat, crucișătură (reg.). Punct de intersecție, răscruce, răspîntie, cruce (furcă) de drumuri, nod, noduleț (dim.); nod de cale ferată. Răscrucile cerului, crucea amiezii. Confluență; interferență; împletire, împletit, împletitură; întrepătrundere. Traversare. Cruce, cruciuliță (dim.), cruciță (rar); fofelniță, răscruce. Adj. Întretăiat, încrucișat, cruciș, în cruce. Nodal. Confluent, întrețesut: împletit. Vb. A se întretăia, a se intersecta, a se încrucișa, a face cruce, a se împleti (fig.), a se întîlni, a i se face (cuiva) calea cruce cu cineva. A intersecta. A interfera. A împleti; a întrețese. A se întrețese (fig.), a se întrepătrunde. A traversa, a trece peste.... A încrucișa, a cruci (rar), a pune (a așeza) cruciș. Adv. Cruciș, în cruciș, cruce, în cruce, în răscruce. V. apropiere, coeziune, convergență, legătură, unire.