ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. 1. (Despre drumuri sau ape) Cu multe ocoluri și cotituri; cotit. Bătrîna mergea înainte... și privea drumul pustiu și întortocheat ce i se deschidea în față. DUMITRIU, N. 153. Prin arșița verii, pe ulițele întortocheate, prin căsuțele săpate mai mult în pămînt, plutea o pace și o jale de ruină. SADOVEANU, O. I 162. Uneori un pîrîu... pierea apoi cu totul în crăpături întortocheate. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre litere, scris) Încurcat, încîlcit, complicat. Cartea pe care mă năcăjeam, urmărind cu degetul și cu priviri mirate buchi mari, întortocheate și cîrligate ca niște gîngănii, era abecedarul lui Creangă. SADOVEANU, E. 110. ◊ Fig. (Despre modul de a vorbi, despre fraze, gîndire etc.) Spune și-o cimilitură Cam obscură Într-un stil întortocheat. TOPÎRCEANU, P. O. 24. Se împiedică uneori într-o frazeologie întortocheată și alteori alunecă în perifraze fără folos. ODOBESCU, S. II 380. Fraze mari întortocheate și scîlciate. NEGRUZZI, S. I 266. ♦ (Despre clădiri) Cu încăperi încurcate, cotite, complicate. Palaturi întortocheate. ISPIRESCU, U. 116. 2. (Despre linii, fire, sîrme și despre obiectele pe care le alcătuiesc ele) Învîrtit, răsucit (în toate sensurile). Agrafe de ale lor întortocheate ca niște melci uriași. ODOBESCU, S. II 264. Încîrligat și întortocheat Și de urechi e agățat. (Cercelul). 3. Fig. (Rar, despre persoane și firea lor) Curios, greu de înțeles, complicat. Sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă. M. I. CARAGIALE, C. 12.

ÎNTORTOCHEÁT adj. 1. v. cotit. 2. (rar) labirintic. (Clădire cu culoare ~.) 3. v. încâlcit.

ÎNTORTOCHEÁT adj. v. complicat.

Întortocheat ≠ drept

ÎNTORTOCHEÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre drumuri, ape) Care are curburi neregulate; cu multe cotituri; sinuos; cotit. 2) (despre linii, fire) Care are o orientare neregulată; răsucit în direcții diferite; încâlcit. 3) (despre modul de exprimare scrisă sau orală) Care este greu de înțeles; neclar; confuz. 4) (despre clădiri) Care are o arhitectură bizară. /v. a (se) întortochea

întortochĭát, -ă adj. Sucit, învîrtit, labirintic: oraș cu strade întortochĭate. Fig. Frază întortochĭată, frază sucită și obscură. Adv. A scrie întortochĭat, a scrie sucit, obscur. – În est -cheat.

ÎNTORTOCHEAT adj. 1. cotit, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.) 2. (rar) labirintic. (Clădire cu culoare ~.) 3. încîlcit, încurcat, sucit. (Fraze ~.)

întortocheat adj. v. COMPLICAT.