ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a întemeia și rezultatul ei; înființare, fundare. Oare nu venise chiar în sara asta, spre a-l clinti din hotărîrea întemeierii gospodăriei colective? CAMILAR, TEM. 126. Actele de întemeiere ale mănăstirilor. ODOBESCU, S. II 6.

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

întemeiére s. f. (sil. -me-ie-), g.-d. art. întemeiérii

ÎNTEMEIÉRE s. 1. v. înființare. 2. v. făurire. 3. fundare, zidire. (~ Romei.)

întemeiere f. acțiunea de a întemeia și rezultatul ei: fundațiune.

întemeĭére f. Acțiunea de a întemeĭa.

ÎNTEMEIERE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, înființare, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grănicerilor.) 2. creare, făurire, înfăptuire, realizare. (~ unui stat național unitar.) 3. fundare, zidire. (~ Romei.)

AB URBE CONDITA (lat.) de la întemeierea orașului – Romanii începeau numărarea anilor de la întemeierea Romei (753 î. Hr.).