ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a îngloti¹ și rezultatul ei; îngrămădire, concentrare. Vitejii aceștia de frunte Rău pătimi-vor încinși de valu-nglotirii troiene. MURNU, I. 211. Văzu înglotirea oștilor la Stoinești. BĂLCESCU, O. II 106.

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

înglotíre s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri