Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru îndupleca

ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. 1. Tranz. A face să cedeze, să accepte, să consimtă; a determina, a convinge, a hotărî (pe cineva) să facă ceva. Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381. Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se lăsa convins (de rugămințile și argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18. Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. îndúplec, 3 sg. și pl. îndúplecă
ÎNDUPLECÁ vb. 1. v. convinge. 2. v. aproba. 3. v. ceda.
ÎNDUPLECÁ vb. v. dubla, evita, feri, îndoi, ocoli, păzi.
A ÎNDUPLECÁ îndúplec tranz. A face să se înduplece. [Sil. -du-ple-] /în + lat. duplicare
A SE ÎNDUPLECÁ mă îndúplec intranz. A se lăsa convins (în urma unor rugăminți insistente). /în + lat. duplicare
înduplecà v. 1. a face să consimță, a decide la ceva: l’am înduplecat să plece; 2. a convinge, a mișca cu vorba: rugăciuni nu-l putură îndupleca; 3. a consimți (fără voie): se înduplecă sâ-l iea cu dânsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a îndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)].
îndúplec, a v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s’a înduplecat să plece.
îndupleca vb. v. DUBLA. EVITA. FERI. ÎNDOI. OCOLI. PĂZI.
ÎNDUPLECA vb. 1. a convinge, a decide, a determina, a face, a hotărî, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (S-a ~ să scoată la concurs postul vacant.) 3. a ceda, a se lăsa, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preț.)

îndupleca dex online | sinonim

îndupleca definitie

Intrare: îndupleca
îndupleca verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -ple-