ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

încăpeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 sg. și pl. încápă; part. încăpút

ÎNCĂPEÁ vb. 1. v. intra. 2. a(-l) cuprinde. (Haina nu-l mai ~.) 3. v. ajunge.

ÎNCĂPEÁ vb. v. ajunge, deveni.

A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra. ◊ A nu-și (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-și (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neașteptate (într-o situație grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ◊ ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare să cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere

încáp, -út, a -ăpeá v. intr. (lat. in, în, și cápio, *capére îld. cápere. V. încep). Pot fi cuprins, pot fi conținut, am loc în, pot trece pin: vinu încape în pahar, multa lume care era nu încăpea în sală, acest om înalt nu încape pe această ușă mică, pe aicĭ nu încap doĭ inșĭ. V. tr. Cuprind, conțin, las să intre, las să treacă: pe acest om gras nu-l maĭ încape haĭna (nu maĭ încape în haĭnă), aceste ghete strîmte nu mă încap (nu-mĭ intră picĭoarele în ele). Fig. Reduta’n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu. (Al). Nu încape îndoĭală (saŭ vorbă) că, e sigur că, nicĭ nu se maĭ discută că. A încăpea pe mîna (saŭ pe mînile) cuĭva, a ajunge în mînile, în puterea luĭ. A încăpea în nevoĭe, a cădea în nevoĭe (mizerie, dificultate). A încăpea la domnie (Vechĭ), a ajunge în domnie, a ajunge domn. Casa nu maĭ încăpea de lume, nu maĭ putea cuprinde lumea. A nu încăpea de cineva saŭ din cauza cuĭva (fig.), a-țĭ fi incomodant cineva. Aicĭ nu încape (saŭ nu se încape) ignoranță (saŭ ignoranța), aicĭ nu se admite ignoranța.