ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (s e) încreți și rezultatul ei; zbîrcire. Încrețirea frunții. ♦ (Concretizat) Încrețitură, creț. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc. EMINESCU, O. I 117.

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

ÎNCREȚÍRE s. 1. v. cutare. 2. v. ridare. 3. v. ondulare.

ÎNCREȚIRE s. 1. (GEOL.) cutare. (Proces de ~ a scoarței terestre.) 2. cutare, ridare, zbîrcire, (fam.) smochinire. (~ pielii obrazului.) 3. buclare, cîrlionțare, inelare, ondulare. (~ părului.)