ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.

împământení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împământenésc, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împământeneáscă

ÎMPĂMÂNTENÍ vb. 1. v. naturaliza. 2. a adapta, a transplanta. (~ o instituție, un obicei.)

ÎMPĂMÂNTENÍ vb. v. statornici.

A ÎMPĂMÂNTENÍ ~ésc tranz. 1) A face să se împământenească. 2) A confirma (printr-un act) în calitate de pământean cu drepturi corespunzătoare. /în + pământean

A SE ÎMPĂMÂNTENÍ mă ~ésc intranz. 1) A se stabili, integrându-se în viața localnicilor; a prinde rădăcini. 2) fig. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se încetățeni. /în + pământean

împământenit a. și m. cel ce a căpătat împământenirea.