ÎMPAINJINÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. 2. Fig. (Despre ochi) Care nu mai distinge bine obiectele; (despre vedere) lipsit de claritate; încețoșat. [Pr.: -pă-ien-. – Var.: (reg.) împăinjinít, -ă, împăinjenít, -ă adj.] – V. împăienjeni.

ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPAINJINÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. 2. Fig. (Despre ochi) Care nu mai distinge bine obiectele; (despre vedere) lipsit de claritate; încețoșat. [Pr.: -pă-ien-. – Var.: (reg.) împăinjinít, -ă, împăinjenít, -ă adj.] – V. împăienjeni.

ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPAINJINÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. Bolțile umede și împăienjenite ale vechilor noastre monăstiri. ODOBESCU, S. II 236. 2. Fig. (Despre ochi) Tulbure; congestionat, injectat. Ciocneau, și-i vedeai cu ochi împăienjeniți, cum golește fiecare paharul. PAS, Z. I 312. – Variante: împainjinít, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. III 33), împăinjenít, -ă (V. ROM. martie 1954, 105), păinjenát, -ă (MACEDONSKI, O. III 50), painjenít, -ă (HOGAȘ, M. N. 42), păinjenít, -ă (CREANGĂ, A. 54, EMINESCU, N. 36) adj.

ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIENJENÍT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~ți; privire ~.)

ÎMPĂIENJENÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPĂIENJENI și A SE ÎMPĂIENJENI. 2) (despre ochi, privire etc.) Care vădește lipsă de luciditate; neguros; tulbure; cețos. /v. a împăienjeni

ÎMPĂIENJENIT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~; privire ~.)