ÎMPĂCÁ, împác,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦
Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦
Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. –
Lat. *impacare. ÎMPĂCÁ, împác,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦
Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦
Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. –
Lat. *impacare. ÎMPĂCÁ, împác,
vb. I.
1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin
prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊
Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț. ▭ Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90.
2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.
împăcá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. împác, 2
sg. împáci, 3 împácă;
conj. prez. 3 să împáce
împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde. A (se) împăca ≠ a (se) supăra împăcá (împác, împăcát), vb. –
1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. –
2. A liniști, a potoli, a calma. –
3. A mulțumi, a satisface. –
4. A pune de acord, a conveni. –
5. (
Refl.) A face pace. –
6. (
Refl.) A se învoi, a se conforma. –
7. (
Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine.
Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR),
cf. alb. paḱoń,
it. pagare,
prov.,
sp.,
port. pagar,
fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în
rom. și în
alb.; compunerea cu
pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii
rom. Cf. pace.
Der. împăcăcios,
adj. (care împacă); împăcătură (
var. împăcătoare),
s. f. (
înv., împăcare); împăcăciune,
s. f. (reconciliere); neîmpăcat,
adj. (implacabil).
A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul. ◊ ~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare împăcà v.
1. a face pace: i-am împăcat;
2. a mulțumi; cum să împace atâta lume?
3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].
împác, a
-păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V.
pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V.
pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.
ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...) a împăca și capra, și varza expr. (
pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile.