ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Cel) care este implicat, acuzat într-un proces; (cel) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, s. m. și f. Cel implicat într-un conflict, într-o pricină; cel care este parte într-un proces. Dan e din ce în ce mai nervos, împricinații nu mai găsesc în el pe judecătorul calm și bun de-odinioară. VLAHUȚĂ, O. A. 314. Cînd veniră împricinații la înfățișare, ieși înainte fratele împăratului. ISPIRESCU, L. 277. ◊ (Adjectival) Părțile împricinate.

împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte

împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți, f. sg. împricinátă, pl. împricináte

ÎMPRICINÁT s., adj. v. inculpat.

ÎMPRICINÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană implicată într-un proces (ca acuzat), într-un conflict. /v. a împricina

împricinat m. acuzat, prevenit: halal de bieții împricinați! AL. [V. pricină].

împricinát, -ă adj. și s. Care are o pricină, un proces: advocatu l-a apărat pe împricinat. – Și pricinaș, maĭ vechĭ și împricinaș.

ÎMPRICINAT s., adj. (JUR.) acuzat, inculpat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)