ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins². – V. îmbujora.

ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins². – V. îmbujora.

ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji, p. ext. despre persoane, uneori determinat prin «la față», «la chip») Roșu ca bujorul; înroșit, aprins. Se pleca și culegea flori. Le apropia de gură, își mîngîia obrazul îmbujorat cu ele. SADOVEANU, O. VIII 13. Lia a sărit voioasă în picioare, cu obrajii îmbujorați. C. PETRESCU, S. 164. Peste cîteva clipe dădu buzna pe ușă înlăuntru o fetiță de vreo cinci ani, îmbujorată și bosumflată. REBREANU, R. II 65. Cu fața-mbujorată, A răsărit dintr-un tufiș Și rîde-acum mirată. COȘBUC, P. I 107.

ÎMBUJORÁT adj. împurpurat, înroșit, roșu, rumen, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~ți.)

îmbujorat a. rumen ca un bujor: față îmbujorată.

ÎMBUJORAT adj. împurpurat, înroșit, roșu, rumen, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.)