ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.

ÎMBRÂNCÁ, îmbrấnc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brânci. – Din în- + brâncă.

îmbrâncá vb. I (reg.) a da în brânci (de bătrânețe, de slăbiciune, de sărăcie), a slăbi, a sărăci.