zglăvoc definitie

17 definiții pentru zglăvoc

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.
ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.
ZGLĂVOC1 s. m. v. zglăvoacă.
ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Popular) 1. Floarea de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă, care poartă sămînța). Cînepa de toamnă, (cea femelă) este cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea face sămînță în zglăvoc. PAMFILE, A. R. 169. Cînd pămîntul e tare, o taie [cînepa] cu sapa la rădăcină, fără s-o smîncească, căci așa s-ar scutura sămînța din zglăvoc. ȘEZ. IX 140. 2. (Bot.) Ghioc, vinețele. Zglăvoc... are foi ca leușteanul. Șe pune în scăldătoarea copiilor bolnavi. ȘEZ. XV 142.
ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.
ZGLĂVÓC1 s. m. v. zglăvoacă.
zglăvóc2 (plantă) s. m., pl. zglăvóci
zglăvóc (bot.) s. m., pl. zglăvóci
ZGLĂVÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.
sglăvóc (-ci), s. m.1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.
ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)
ZGLĂVÓC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /<bulg. glavoț
zglăvóc2 s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.
sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].
zglăvóc și -óg m. (sîrb. zglavak, nod, juncțiune, d. glava, cap; glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V. zglăvoacă și ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic: să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.), fără s’o zmîncească, căcĭ așa s’ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și corovatică și jmoc. – Și zl-.
ZGLĂVOA s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.
zglăvoc s. v. ALBĂSTREA. ALBĂSTRICĂ. ALBĂSTRIȚĂ. GHIOC. VINEȚEA. VINEȚICĂ.

zglăvoc dex

Intrare: zglăvoc
zlăvog substantiv masculin
zglăvog substantiv masculin
zglăvoagă substantiv feminin
zlăvoc substantiv masculin
zglăvoc substantiv masculin