ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.

ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.

ZBÎRNÎÍT¹, zbîrnîituri, s. n. Zbîrnîială; bîzîit; vîjîit. Țiuiturile gloanțelor, zbîrnîitul greu al schijelor se întăreau, creșteau. CAMILAR, N. I 48. Zaharia Duhu vorbi încet, ferindu-se de un camion care pleca într-un zbîrnîit de arcuri și explozii. C. PETRESCU, A. 307. Apăsă butonul unei sonerii. Se auzi zbîrnîitul, strident, în lungul sălii. SAHIA, N. 72.

ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.

zbârnâít s. n., pl. zbârnâíturi

zbârnâít s. n., pl. zbârnâíturi

ZBÂRNÂÍT s. 1. v. bâzâit. 2. v. țârâit. 3. v. vibrare.

ZBÂRNÂÍT ~uri m. 1) v. A ZBÂRNÂI. 2) Zgomot produs de obiectele în vibrație; zumzet. /v. a zbârnâi

sbârnăit n. acțiunea de a sbârnăi.

zbîrnîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a zbîrnîi.

ZBÎRNÎIT s. 1. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnîială, zbîrnîire, zbîrnîitură, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.) 2. țîrîit, țîrîitură. (~ soneriei.) 3. vibrare, vibrație. (~ corzii unui instrument muzical.)