VĂTU͹, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTU͹, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTU͹, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși (un obiect de îmbrăcăminte) cu vată; p. ext. a capitona. ◊ Refl. Fig. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Să vătuiește auzul DELAVRANCEA, O. II 41.

vătuí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 să vătuiáscă

vătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vătuiáscă

VĂTUÍ vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)

A VĂTUÍ ~iésc tranz. (obiecte de îmbrăcăminte) A căptuși cu vată (sau cu vatelină). /vată + suf. ~ui

vătuì v. a căptuși cu vată.

1) vătuĭésc v. tr. (vsl. vĭetovati, a vorbi, sîrb. [Miklosich] vijetati, a promite. Cp. cu germ. versprechen). Ps. S. (Tkt.). Promit.

2) vătuĭésc v. tr. (d. vată). Căptușesc cu vată: haĭne vătuite.

VĂTUI vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)

vătui, vătuiesc v. t. (intl.) 1. a bate zdravăn (pe cineva). 2. a condamna la închisoare.