VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

VÎRTEJUÎRE, vîrtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vîrtejui; învolburare. Vîrtehdrea prafului din urmă îi urmărise pînă aicea – la fîntîna Grecului – cînd vîntul se domoli. V. ROM. decembrie 1951, 163.

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuíre s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

VÂRTEJUÍRE s. v. învârtejire, învolburare, zbatere.

vîrtejuire s. v. ÎNVÎRTEJIRE. ÎNVOLBURARE. ZBATERE.