VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

VÎNTOÁSĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.

vântoásă (vijelie) s. f., g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse

VÂNTOÁSĂ s. v. furtună, trombă, vifor, vijelie, vârtej.

VÂNTOÁSE s. pl. v. iele.

VÂNTOÁSĂ ~e f. 1) Vânt puternic însoțit uneori de ploaie,de grindină (cu descărcări electrice); vântoaică; furtună; vijelie. 2) pl. pop. Ființă imaginară, având aspect de fată frumoasă îmbrăcată în alb, ce apare numai noaptea și face rău, în special bărbaților; iele; șoimane; drăgaică. /vânt + suf. ~oasă

vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.

vîntós, -oásă adj. (lat. ventosus. V. ventuză). Plin de vînt: o zi vîntoasă. S. f. Est, nord. Vînt violent (cu vîrtejurĭ): se stîrnise niște vîntoase. Zînă de vînt. V. ĭudă.

vîntoasă s. v. FURTUNĂ. TROMBĂ. VIFOR. VIJELIE. VÎRTEJ.

vîntoase s. pl. v. IELE.

vântoásă, vântoase, adj., s.f. – (mit.) Personaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi, 1925: 283); „Da n-am ieșit din ocol până n-am mărs la beserică (...) pentru vântoasă” (Apșa de Jos). – Din vânt + suf. -oasă (DEX); lat. ventosus, -a, -um < lat. ventus „vânt” (MDA).

vântoásă, -e, s.f. – (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi 1925: 283). – Din vânt + -oasă.

vântoáse s. f. Divinități feminine în credințele populare, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt și care locuiesc în peșteri, iezere, noroi, butoaie, urcioare și chiar fluierele ciobanilor; iele. – Din vânt + suf. -oasă.