VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ.

VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĩ, votrĩ.

VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Regional) Persoană care mijlocește o căsătorie. O cunoscu îndată că era voatra care votrise pe Chiva. MARIAN, NU. 97. 2. (Învechit) Codoș, proxenet. Acum mi se poruncește să fiu codoș și pezevenghi, adică votru. ODOBESCU S. I 276.

vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii

vótru s. m. (sil. -tru), art. vótrul; pl. votri, art. vótrii

VÓTRU s. v. codoș, mijlocitor, pețitor, proxenet.

vótru (-ri), s. m. – 1. Codoș, proxenet. – 2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să depindă de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sînt clare. Legătura cu sl. votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) < a vrea, cf. vruță „codoașă”. – Der. votri, vb. (a codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o căsătorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoșlîc). Cf. Iordan, BF, IX, 122.

votru s. v. CODOȘ. MIJLOCITOR. PEȚITOR. PROXENET.

vótru, votri, s.m. – (reg.; înv.) 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet. „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea, 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

vótru, -i, s.m. – 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet: „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (DEX).