VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2.

VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2.

VOÍRE, voiri, s. f. (Învechit) Acțiunea de a voi; voință. Era-n ochii aceia ceva atît de liniștit și de senin, o voire atît de neîndoioasă, încît sub privirea lor trebuia, parcă, să se aline furtuna mării. SLAVICI, O. II 76. Credința îi însuflasă voire ca să facă bine. ARHIVA R. I 66. ◊ Voire de bine (sau bună voire) = bunăvoință. Voire de rău = rea-voință.

voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri

voíre s. f., g. d. art. voírii; pl. voíri