VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.

VITEÁZ¹, viteji, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat (recrutat din clasa micilor boieri); ostaș de curte, curtean. Am să te fac miaș de viteji, ca pe Sandomir. DELAVRANCEA, O. II 199.

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; f. sg. viteáză, pl. vitéze

VITEÁZ adj., s. 1. adj. v. curajos. 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~ji.)

viteaz a. plin de curaj. ║ m. om sau soldat curagios. [Rus. VITĬAZŬ, erou].

viteáz, -ă adj., pl. ejĭ, eze (vsl. vitenzĭ, bg. sîrb. vitez, rus. vitĕazĭ; ung. vitéz). Plin de vitejie, care înfruntă moartea: soldat viteaz. S. m. Eroŭ, luptător, cavaler. – Vitejĭ se numeaŭ călărețiĭ venițĭ cu Dragoș. Strălucita călărime boĭerească a luĭ Ștefan cel Mare se compunea din vitejĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 69, 70 și 196). V. voĭnic.

VITEAZ adj., s. 1. adj. brav, curajos, cutezător, dîrz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, (livr.) intrepid, petulant, temerar, (rar) bărbat, (înv. și pop.) voinic, (înv.) hrăbor, neînfricoșat. (Un oștean ~.) 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~.)