VEȘTEJÍ, veștejesc,
vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină veșted (
1); a (se) ofili.
2. Refl. și
intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea;
p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece.
3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [
Var.:
vestejí, (
pop.)
veștezí vb. IV] – Din
veșted. VEȘTEJÍ, veștejesc,
vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină veșted (
1); a (se) ofili.
2. Refl. și
intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea;
p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece.
3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [
Var.:
vestejí, (
pop.)
veștezí, vb. IV.] – Din
veșted. VEȘTEJÍ, veștejesc,
vb. IV. (Și în forma vesteji)
1. Refl. (Despre plante și părți ale lor) A-și pierde prospețimea, a deveni veșted, a începe să se usuce; a se ofili. Dacă o floare se vestejește, oare altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAȘ, M. N. 110. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veștejit. BOLINTINEANU, O. 182. Florile s-au veștejit De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I 109. ◊ (Poetic) Se veștejește floarea frumoasei tinereți. ALECSANDRI, O. 80. (
Tranz.) Mi-au luat-o, mi-au răpit-o și deodată au veștejit Floarea sufletului tînăr ce-nflorea l-al slavei soare. DAVILA, V. V. 101.
2. Refl. și (rar)
intranz. (Despre oameni-și despre ceea ce ține de natura omenească) A se ofili, a slăbi, a lîncezi, a îmbătrîni; a se trece. Frumusețea veștejește, Dar înțelepciunea crește. PANN, P. V. III 147. Bade, de dragostea ta, M-am veștejit ca iarba. HODOȘ, P. P. 34. A pus fața la pămînt, Ci n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊
Tranz. (Învechit și popular) Își veștejea fața de inimă rea. PANN, P. V. I 42. [Dragostele] m-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Cînd de brumă e atins. ALECSANDRI, P. P. 244. ♦
Tranz. Fig. A păta; a dezonora. Întreprinseră acum a da lui Potcoavă coroana frăține-său... vestejită de trei ani pe fruntea unui trîndav cirac al Porței otomane. HASDEU, I. V. 183. Femeia cea mîndră și ușure de minte calcă în picioare credința jurată soțului ei, vestejește onoarea sa și a familiei. FILIMON, C. 201.
3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a înfiera. Îi veștejește faptele. – Variante:
veștezí (ALECSANDRI, P. I 109, CONACHI, P. 12),
vestejí vb. IV.
veștejésc și (est)
-zésc v. tr. (d. veșted, ca netezesc d. neted, ĭar -jesc supt infl. luĭ ș orĭ ca rătunzesc, -jesc). Fac veșted: soarele prea tare veștezește florile. Fig. Ofilesc: necazurile l-aŭ veștezit. Critic aspru, reprobez (după fr. flétrir): a veștezi purtarea unuĭ trădător. V. refl. Florile s’aŭ veștezit. – Vechĭ și P. P. și intr.: floarea veștezește.