Dicționare ale limbii române

2 definiții pentru veștmântar

VEȘTMINTÁR s. m. v. veștmîntar1.
VEȘTMÎNTÁR1, veștmîntari, s. m. (Și în forma veștmintar) Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veștmintari, din biserica mare în paraclis. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 507, 5/1. – Variantă: veștmintár s. m.

veștmântar definitie

veștmântar dex

Intrare: veștmântar (persoană)
veștmintar substantiv masculin admite vocativul
veștmântar 1 s.m. admite vocativul substantiv masculin