VANDÁL, -Ă, vandali, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au emigrat în sec. V de pe țărmurile Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat, desființat de armatele bizantine. 2. Fig. (Om) necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

VANDÁL, vandali, s. m. 1. Persoană care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au coborât în sec. V de pe țărmul Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat și de unde au pătruns în Roma, jefuind crunt și distrugând numeroase valori culturale și artistice ale antichității. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

VANDÁL, vandali, s. m. 1. Persoană făcînd parte din vechiul trib de origine germanică care a coborît în secolul al V-lea de pe țărmul mării Baltice și a distrus parte a Imperiului roman de răsărit. 2. Fig. Persoană necivilizată care distruge valorile culturale și artistice. V. barbar. Beciuri gigantice, pe care, oricît s-a încercat ciocanul vandalilor, tot nu le-a putut încă surpa. NEGRUZZI, S. I 183.

vandál adj. m., s. m., pl. vandáli; adj. f., s. f. vandálă, pl. vandále

vandál s. m., pl. vandáli

VANDÁL s.m. 1. Membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul roman de răsărit, producând mari distrugeri. 2. (Fig.) Cel care are o comportare necivilizată (față de operele și bunurile culturii). [< fr. vandale].

VANDÁL s. m. 1. membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul Roman de Apus, producând mari distrugeri. 2. (fig.) om care comite acte de vandalism. (< fr. vandale)

VANDÁL ~i m. 1) la pl. ist. grup de triburi germanice, care, emigrând în sec. V de pe țărmurile Mării Baltice, au distrus o parte din Imperiul Roman de Apus. 2) Persoană care făcea parte din aceste triburi. 3) fig. Persoană care distruge fără cruțare valorile culturale ale unui popor; barbar. /<fr. vandale

Vandali m. pl. 1. vechiu popor germanic dela țărmurii Balticei, se așeză în Dacia (sec. III), invadă Galia (406), Spania (409), Africa (429), Italia și prăda Roma în mod îngrozitor (455); ei fură exterminați de Belizariu (534); 2. fig. cel ce urăște civilizațiunea și distruge monumentele artelor.