Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru vâjâit

VÂJÂÍT1, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiít s. n.] – V. vâjâi.
VÂJIÍT s. n. v. vâjâit1.
VÂJÂÍT1, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.
VÂJIÍT s. n. v. vâjâit1.
VÎJIÍT s. n. v. vîjîit.
VÎJÎIÉT s. n. v. Vîjîit.
VÎJÎÍT1, vîjîituri, s. n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui sau de curgerea năvalnică a apei. De departe, dintr-un colț al iazului, venea vîjîitul înăbușit al unui opust. SADOVEANU, O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al șuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. I 160. Apropiați de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui șlep. DUNĂREANU, CH. 95. – Variante: vîjiít, (regional) vîjîiét (SBIERA, P. 85) s. n.
vâjâít s. n., pl. vâjâíturi
vâjâít s. n., pl. vâjâíturi
VÂJÂÍT s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.
VÂJÂÍT ~uri n. 1) v. A VÂJÂI. 2) Sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insectă care vâjâie. /v. a vâjâi
vâjăit n. urletul vântului.
vîjîít n., pl. urĭ. Sunet vîjîit: vîjîitu vîntuluĭ, al funiilor corăbiiĭ, al gloanțelor.
VÎJÎIT s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.)

vâjâit definitie

vâjâit dex

Intrare: vâjâit (fapt)
vâjâit 2 s.n. substantiv neutru
vâjiit 2 s.n. substantiv neutru
vâjâiet substantiv neutru